Pericolul românismului

Dezbaterea isterică din jurul vaccinului anti-cancer cervical are la bază două mari eşecuri. Unul este al nostru, ca oameni. Al doilea este al capetelor ce ar trebui să fie luminate şi să conducă ţara.

Noi suntem specialişti în orice. Mai ales dacă acel orice este un subiect dezbătut într-o emisiune tv. Ştim mai bine, intuim mai bine, ne pricepem mai bine decât orice specialist. Iar orice scenariu, oricât de fatasmagoric, este adăugat de cineva teoriei noastre, îl vom îmbrăţişa
şi-l vom ridica la rang de adevăr absolut.

"Mi-a povestit mie cineva" sau "am auzit de la cineva" au dispărut în limbajul cotidian al dezbaterilor. Traficăm adevăruri, nu păreri. De câte ori aţi auzit, în timpul ultimelor două isterii (vaccinul si acceleratorul de particule) sintagma "eu cred că"? Niciodată. Pentru că acel "cred" anulează "specializarea" interlocutorului.

Şi, tocmai pentru că avem fitilul scurt şi uşor inflamabil, avem nevoie de capete luminate care să ne ghideze. Dar ce ne facem când se stinge lumina din capetele respective?

Câte becuri s-au ars în Ministerul Sănătăţii de s-a ajuns la o încercare de impunere cu forţa a unui vaccin? De câte scurtcircuite a fost nevoie pentru a pune lupta politică înaintea sănătăţii unor oameni? Cum e posibil să fuţi (pardon my french) o întreagă campanie de vaccinare doar de dragul campaniei electorale? Şi, după ce te împuşti singur în picior, cum e posibil să îi blamezi, bâlbâindu-te, pe părinţii care refuză?

Păi, boule din minister, părinţii refuză pentru că tu nu ai ştiut să le explici ce dracu' e cu vaccinul ăsta. Pentru că ei au fost expuşi doar la informaţii tabloide, că altele n-au avut de unde să ia. Pentru că ai făcut campanie de informare printre medici, nu printre părinţi, cretinule. Părinţii refuză din neştiinţă, în timp ce tu ai vrut să le bagi pe gât un vaccin din interese politice, imbecilule.

Există şi vor exista întotdeauna peste tot în lume tâmpiţi care să conteste foarte vocal orice. Pentru că sunt şi oameni care văd doar ce e în faţa ochilor. Care cred că pot controla totul pe lume. În faţa cărora argumentele logice şi cu dovezi palpabile nu au valoare, pentru că neuronul lor e ocupat cu scandările. Dar ei nu sunt majoritari.

În România, campania de vaccinare este un fiasco total. Şi acest fiasco e mai periculos decât dacă încercarea nu ar fi existat. După o asemenea isterie e nevoie de o campanie de informare mult mai puternică şi mult mai personalizată. E nevoie de abordarea fiecăruia dintre cei care refuză vaccinul. Nu pentru a li se impune în vreun fel opţiunea contrară. Ci pentru a-i face să asculte. Masele sunt mai greu de supus. De acum, munca trebuie făcută de la om la om.

Omul e influenţabil, dar nu îşi schimbă părerile la nesfârşit. Prima părere şi-o formează repede. Iar un popor care încă abia învaţă să ia decizii va îmbrăţişa cel mai uşor poziţia anti-sistem, orice ar însemna asta. Cel mai greu e să întorci pe cineva de la "nu", la "da". Să nu faci ceva e mult mai uşor decât să faci ceva.

Dar, peste 5-10-20 de ani, când una dintre fetiţele care nu se vaccinează acum se va infecta cu HPV şi îşi va întreba părinţii "de ce nu m-aţi vaccinat?", oare ce vor răspunde aceştia?

P.S. Câţi dintre părinţii care se isterizează la televizor refuză cele 5 (cinci) runde de vaccinare împotriva poliomielitei? Şi asta în condiţiile în care efectele adverse ale vaccinului antipolio sunt mult mai periculoase şi mai frecvente decât cele ale vaccinului anti-cancer cervical...