joi, 12 noiembrie 2009

M-am lăsat de fumat; mă apuc de băut

Nu, nu mă interesează discursurile cu live a long and healthy life. După 18 ani de fumat, m-am lăsat pentru că m-am săturat să se tot scumpească ţigările. Faptul că au sărit bine de 2 euro mi se pare o nesimţire, iar argumentele de genul "în alte ţări din UE sunt şi mai scumpe" mă lasă total rece. În aceleaşi ţări din UE economia e funcţională şi poate acoperi chiar şi ajutoare de şomaj de 8-900 de euro în perioade de criză financiară. Lăsatul de fumat este o formă de boicot a unui stat condus de nişte cretini care ar face orice să-şi scape pielea.

La sfârşitul săptămânii trecute ţigările s-au scumpit din nou, la mai puţin de 2 luni de la cea mai recentă asemenea măsură. A fost o creştere decisă de data asta de producători care, puşi în gardă de guvern că vor plăti accize mai mari din ianuarie 2010, au zis că nu vor să scumpească ţigările brusc cu aproape 30%. Urmează încă o scumpire în decembrie şi apoi ultima în prima zi din ianuarie, o dată cu creşterea accizei şi a cursului la care se calculează.

Deci 2 (două) luni de zile pentru o majorarea a accizei cu 10 euro. Stategie beton, motivată probabil cel mai bine de disperarea Guvernului că nu mai are bani în puşculiţă. De ce concluzia asta? Păi, să luăm ca exemplu altă strategie, cea europeană. Săptămâna asta miniştrii de finanţe din UE s-au pus de acord asupra creşterii accizelor minime la ţigări: acestea vor creşte cu 26 de euro în următorii 4 (patru) ani. Deci Europa creşte treptat cu vreo 50 de cenţi pe lună, iar noi ne-am vitejit la 5 euro pe lună. Duduim, nu că?

Şi-atunci, care să fie soluţia? Probabil să mă orientez spre un alt viciu, pe care statul îl încurajează din toate puterile: alcoolul. Dacă berea e considerată aliment, dacă se numeşte vin orice poşircă obţinută din struguri, dacă părinţii n-au nicio problemă în a le da liceenilor tărie, atunci să bem, fraţilor. Că doar, nu-i aşa, alcoolul e ieftin şi n-are nici desene de-alea greţoase pe etichete. Că doar nu "cauzează". Pericolul social cauzat de alcool este, deci, muuuult mai mic decât cel cauzat de tutun. Iar jurnalele de ştiri sunt pline de oameni care se hăcuiesc după ce fumează prea mult, nu după ce beau.

Da', dacă tot m-am lăsat de fumat, de mâine vreau să-mi garanteze cineva că mi-au scăzut şansele de-a face cancer, mi-a crescut fertilitatea, am un ten ca în reclame, nu mai fac tumori şi nu mor lent şi dureros.

luni, 26 octombrie 2009

Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

(Constantin Tănase - 1939!)

vineri, 16 octombrie 2009

Vreau un prim ministru stranier

Da' chiar aşa, de ce să nu se poată? Adică după 20 de ani în care am demonstrat cu vârf şi îndesat că n-avem ba voinţă, ba putirinţă, de ce să nu externalizăm Executivul?

Orice instituţie are limite în activitate. Dacă face haine, nu înseamnă că ştie să fabrice şi aţa cu care le coase. Dacă tipăreşte cărţi, nu înseamnă că fabrică cleiul cu care le leagă.

Fix aşa şi noi: dacă fabricăm circ, nu înseamnă că trebuie să ştim să coacem şi pâinea care să-l însoţească. Să rămânem noi cu clovnii şi girafele şi trapeziştii şi să facem comandă de pâine la o brutărie.

Să fim serioşi, Johannis nu e neamţ. E tot român. Pe principiul "Cum te cheamă, pui de dac? Pişta".

Şi nici măcar nu e musai să aducem un neamţ. Să facem un concurs de proiecte deschis exclusiv pentru stranieri. Să vină nemţii, că şi-au reconstruit de două ori ţara în ultimul veac. Să vină spaniolii, să ne înveţe ce-au făcut ei în ultimii 20 de ani, că doar au fost cândva şi mai nasol decât suntem noi acum. Să vină englezii, că ăştia măcar au şcoală politică în ei. Să vină japonezii, să ne facă roboţei. Să vină chinezii, să ne facă cea mai stabilă economie a lumii. Să vină cine-o vrea, numa să vină şi să ne facă bine cu de-a sila, că noi nu suntem în stare.

P.S. Da' oare, oricine ar veni, am învăţa noi de la ei sau i-am învăţa noi pe ei toate prostiile din lume?

vineri, 2 octombrie 2009

10 lucruri care trebuie musai inventate

  • Un motor de identificare a melodiilor pe care le lălăi în cap şi nu ştii ce-s. Gen gugăl: încarci lălăiala, dai search şi ta-daaaa.
  • Un motor de identificare a oamenilor din poze. Tot gen gugăl: încarci poza şi ta-da-daaaa.
  • Vasele care se spală singure. Sau nu se murdăresc.
  • Umbrelă pentru aparat foto. Nu, nu husă. Şi nici umbrelă de-aia de pus pe capu' celui care umblă cu aparatu' foto.
  • Cheile care strigă după proprietar când sunt uitate. Sau cărora să le poţi da bip, da' fără să aibă un telefon ataşat.
  • Vecinii invizibili. Să-i auzi că există, da' să nu-i vezi şi să nu fi nevoit să faci conversaţie cu ei.
  • Tacâmul universal. Ceva care să fie şi lingură şi cuţit şi furculiţă, fără să fie briceag.
  • Şi, pentru Ciri, musai emoticonu' care-şi face cruce.
  • A, şi teleportarea. Musai. Mai ales aia de dimineaţă devreme şi de seară, când trebuie să ajungi acasă.
  • Şi, pentru mine special, trebuie invetate două clone. Ale mele. Promit să nu le folosesc în scopuri ilegale. Nici imorale. Săr'naaaaa.

luni, 21 septembrie 2009

Scrisoare către Ilie din Coaş

Baia Mare, anul de graţie 2009, luna lui răpciune, ziua Domnului 20. Adică taman ieri. Duminică. Nişte hoţi dibaci până la ceruri s-au gândit şi s-au vorbit să fure o centrală termică de apartament. Că vine frigul şi criza nu pleacă. Ziua-n amiaza mare au intrat într-un apartament de la parter, despre care probabil că ştiau prea bine că e în renovare şi, duminică fiind, e gol ca Lady Godiva călare.

Acu, sincer, doar nu se aşteaptă nimeni ca hoţii să fie mari specialişti în orice, nu? Deci e uşor de presupus că nici ăştia nu ştiau ei despre funcţionarea sau componentele unei centrale termice. Astfel că nu trebuie să se mire nimeni că au purces la dizlocarea instalaţiei smulgând-o pur şi simplu de pe perete.

Şi-atunci, mări, ce să vezi? Surprinzător, centrala era legată la reţeaua de gaz. Şi, la fel de surprinzător, smulgând-o, ţeava de gaz s-a rupt la un cot. Şi, de data asta logic, gazul metan a început să susure prin ciotul rămas fixat de perete.

Noroc că mercaptanii au şi ei un rost pe lume, aşa că hoţii au băgat de seamă năzbâtia. Şi s-au gândit, s-au tot gândit, până au găsit soluţia. Au deschis geamurile apartamentului pentru că, nu-i aşa, doar nu era să iasă atâta gaz cât să otrăvească aerul din toată lumea cea mare. Şi-au fugit mâncând pământul cu centrala termică în spate. Într-un oraş în care duminică după-masă suflă vântul a pustiu şi te-aştepţi să vezi pe stradă vălătuci de scaieţi ca în oraşele din vestul sălbatic.

Norocul ăl mare a fost că, totuşi, nişte oameni s-au întors acasă pe când oxigenul dădea semne că începe să piardă bătălia cu cehaşpatrule, mai ales pe casa scărilor şi în apartamentul fix de deasupra ăluia în renovare. Şi s-a închis conducta de gaz şi aerul a devenit oreşcumva respirabil. Şi-a venit Distrigazul şi Poliţia. A căror prioritate, având în vedere că se închisese conducta, a devenit găsirea proprietarilor pe care nu-i cunoaşte nimeni din zonă. Tot ce-au reuşit să afle de la muncitorii care renovează apartamentul e că propritarul e Ilie din Coaş. Atât.

Deci, domnu' Ilie din Coaş, dacă citeşti aceste rânduri, să ştii că nu mai ai centrală termică. Numa atâta am vrut să-ţi zic.

A, şi să nu-ţi faci griji, poliţia îi încă la tine în casă, că trebuie s-o păzească c-o spart chestia aia de-ai improvizat-o pe post de uşă spre stradă. Da, da, pe-acolo o intrat hoţii, că nu erau hăpt aşe proşti să nu se prindă că-i uşor de intrat pe-acolo.

Ioa, şi poza îi numa să vezi cum ar fi fost dacă ar fi fost mai rău.

Şi, până nu uit, ăia care stau în apartamentul de deasupra îs bine, sănătoşi, s-o ales numa c-o durere de cap cum n-o văzut ibuprofenu' veci. De unde ştiu? Că-s părinţii mei.

vineri, 18 septembrie 2009

Dezumanizarea

"Băăăă, bulangiiilor, ajutaţi-mă băăăăă!". O femeie strigă de vreo două minute dintr-un gang de lângă staţia RATB. Bulangiii sunt vreo cinci homleşi, fiecare cu câte-o pungă de aurolac în mână. Femeia iese în fugă din gang. "Băăăă, o căzuuuut, ajutaţi-mă că nu pot să-l ridiiiiic!" Doi homleşi se îmbie unul pe altul. "Hai, bă". Se topesc în întunericul gangului şi se aude cum se opintesc, fiecare trăgând cu câte o mână, că în cealaltă ţin preţioasa pungă cu aurolac. Ajung la doi metri de ieşirea din gang când restul se alarmează. Bărbatul pe care-l târăsc e absolut inert. "Chemaţi salvarea, bulangiilor, că moare, băăă!" Femeia se opreşte din urlat ca să ceară unui trecător o ţigară. Cei doi târâtori proptesc corpul de peretele gangului şi încep să-i smucească haotic mâinile.

"O făcut supradoză, lasa-l că o să se trezească singur". Homlesul pare total indiferent, trage din pungă şi se uită superior la femeia care se agită, fără să mai urle. "Ce supradoză, mă, nu mai spune minciuni". Femeia pare să-şi fi recăpătat măcar o parte din luciditate. "Păi n-aţi mers şi-aţi zis că trageţi împreună?". Se poate face supradoză atât de repede din aurolac? Habar n-am. Totuşi, situaţia pare să nu fie una obişnuită, pentru că încă doi parteneri de pungă încep să strige după salvare.

"Dă să sun la 112". Patroana chioşcului din staţie îi cere fiului ei telefonul mobil, mai degrabă sătulă de urlete decât îngrijorată. "Dă-l dracului, şi-aşa-s prea mulţi". Fiul se uită zâmbind spre agitaţia homleşilor. Mă întind spre telefonul din geantă, gândindu-mă dacă e bine să mă implic în situaţie şi dacă o să am destulă răbdare în cazul în care dau peste vreo dispeceră care n-o să înţeleagă că nu ştiu nici vârsta şi nici istoricul medical al bărbatului căzut. Patroana a făcut însă rost de telefon şi deja a sunat. Surprinzător, nu i se cer multe detalii.

Vine tramvaiul pe care îl aştept deja de 20 de minute. "Pierdem sfârşitul telenovelei". Doi tinerei se hlizesc spre gangul cu homleşi. Las tramvaiul să treacă, sunt prea curioasă să văd cît durează să vină ambulanţa pentru un homles. Sunt întotdeauna scepticul de serviciu, aşa că mă pregătesc de-o aşteptare lungă. Spre surprinderea mea, nu trece niciun minut şi se aude o sirenă de salvare. E SMURD-ul de la garda de pompieri care-i la vreo 300 de metri. Ar ajunge repede, dar pe Pache Protopopescu e coloană compactă de maşini care n-au cum să-i facă loc, cu toată bunăvoinţa şoferilor. Aşa că drumul durează cinci minute. "Staţi, bă acolo, lăsaţi-l să moară. Dă-l dracului, şi-aşa-s prea mulţi." Fiul patroanei pare să se fi fixat bine pe-o idee. Găseşte şi-un partener de bârfă. "Mi-o zis că l-o lăsat femeia şi vrea să se înţepe şi să moară". Deci nu de supradoză cu aurolac e vorba.

Din ambulanţă coboară trei bărbaţi tineri. Au cu ei o trusă medicală şi-o targă. Prezenţa ambulanţei a atras încă vreo 6-7 consumatori de aurolac, plus nişte ţigani din blocul de lângă staţie, plus vreo doi "Mudava Security", plus un câine vagabond cu un picior julit. Mirosul a devenit absolut insuportabil pe o rază de 15-20 de metri în jurul staţiei. Bărbatul inert e pus pe targă şi e dus în ambulanţă. N-are puls. Totuşi, salvarea nu pleacă.

"Tu i-ai băgat acu-n el, lua-te-ar dracu!". Patroana începe să dea în femeia care urlase după bulangii. Femeia stă. Patroana dă ca într-un sac. În cele din urmă femeia reacţionează şi fuge pe cealaltă parte a străzii. Acolo e întâmpinată de vânzătoarea de la magazinul din cealaltă staţie. "Dă-i pe ea, că ea i-o băgat acu-n venă!" Încurajările patroanei o fac pe vânzătoare să o lovească mai cu foc pe femeia care pare că a decis să accepte orice i se reproşează.

Vine din nou tramvaiul, de data asta mă urc în el. E, totuşi, aproape 10 seara. Ambulanţa încă n-a plecat. Unul dintre bărbaţi iese din când în când încercând să ia o gură de aer curat. De la înălţimea tramvaiului văd că singurul care mişcă în maşină e cel care completează fişele. Bărbatul inert nu e intubat, nu are perfuzii. E pe targă, în aceeaşi poziţie în care a fost pus din gang. O fi murit? "Dă-l dracului, şi-aşa-s prea mulţi".

duminică, 13 septembrie 2009

Curiozitate

  • şi totuşi, prin câte mâini de oameni proşti a trecut ştirea în care Geoană spune "tell us" şi ziariştii traduc "helas"???????????

joi, 10 septembrie 2009

Waiting for the summer

Gata, am făcut planul. E septembrie, a început nebunia la muncă. Urmează octombrie, începe campania pentru prezidenţiale. În noiembrie sunt de-a dreptul prezidenţialele. În decembrie sunt sărbătorile. Imediat după aia vin şi Paştile, se face cald şi iată e vară din nou. Mişto, nu? :-D

luni, 7 septembrie 2009

A venit Urâta

Ascultaţi cu mintea deschisă. Băgaţi la cap. Admiraţi curajul. Învăţaţi. Ajutaţi. Şi nu vă mai ruşinaţi. Aici.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Lover, lover, lover come back to me

Deci, când e următorul concert Cohen în Bucureşti? :-) Am văzut aseară multă lume care a fost şi la concertul de anul trecut. Şi sunt convinsă să ar veni şi dacă ar mai fi altul luna viitoare.

S-a cântat, s-a aplaudat, s-a dansat, dar mai ales s-a zâmbit mult. Genul de concert la care te simţi apropiat de toţi cei pe care-i vezi, deşi nu-i cunoşti.

Am avut iar un eveniment la care lumea a ştiut să ajungă la timp, n-a murit de sete sau de lipsă de wc-uri, n-a fluierat, n-a înjurat şi nici nu s-a plâns dacă n-a fost îndeajuns de aproape încât să vadă scena. Pentru că muzica lui Cohen se trăieşte, se simte, se ascultă, se respiră. Şi nu se poate povesti. Nici măcar modul extraordinar de a vorbi cu publicul prin piesele cântate.

Iar Cohen... ah, Cohen. Dacă se perfecţionează clonarea, pe el îl vreau eu. Pentru că totul ce face e fermecător. De la modestia cu care vorbeşte, la voioşia cu care ţopăie la propriu la fiecare ieşire din scenă, de la recunoştinţa şi umorul cu care-şi tratează oamenii din trupă, la părerea de rău că, după două bisuri lungi, trebuie, totuşi, să încheie concertul. Şi până la naturaleţea cu care face backing vocals, lăsând-o pe Sharon Robinson să fie lead la Boogie Street.

A fost un concert relaxat de ambele părţi, ca o întâlnire între doi prieteni buni. Culoarele dintre scaune erau pline de oameni stând pe iarbă (Stadionul Tineretului a fost o binecuvântare faţă de cum ar fi fost pe asfaltul din Constituţiei) şi atmosfera întreagă dădea senzaţia de un Hyde Park la scară mică.

Iar finalul... "To you friends, who kept my songs alive all these years, my deep gratitude! It is a great honour to play for you. You've been through so much, you know so much of the human spirit, where it can thrive and where it can fall. It is an honour to play for hearts like yours, to be accepted by you. So, we don't know when we will pass this way again, friends. Until then, may you fall on the side of luck, may you be surrounded by friends. And if this is not your luck, may the blessings find you in your solitude. We are deeply greateful for the hospitality that you've shown us this evening."

Şi asta după un "Lover Lover Lover" cum n-am crezut c-o să aud live şi un "Famous Blue Raincoat" care ar fi dat fiori oricui.

Poze? Da, negreşit. Câteva din cele fix 449 pe care le-am făcut le găsiţi aici :)

vineri, 4 septembrie 2009

APDEIT Shooting Cohen

LEITĂR APDEIT: L-am rezolvat. Mă dor mâinile de la ţinut obiectivu', palmele de la bătut din ele şi genunchii de la poziţiile de pozat ;-D Da' m-aş duce la un concert cu el în fiecare săptămână. Sau măcar în fiecare lună. Sau hai, las de la mine, în fiecare an, na. Mai pe larg - după ce iese soarele. Zic de pe-acum numa că totul o fost mai mişto decât anul trecut: şi organizarea, şi publicul, şi el, şi atmosfera. Muzică nu se ezistă să fie mai bună :)

Diseară. Cu ce se vede mai jos. Happy day :-D






miercuri, 2 septembrie 2009

Hmmm

  • doar mie mi se pare, uitându-mă la televizor, că ţara asta a atins un nou maxim istoric de haos? Din toate punctele de vedere: politic, economic, financiar, social, mediatic...

marți, 1 septembrie 2009

Lucruri pe care n-o să le înţeleg niciodată

  • de ce se poate scrie cu creionul pe radieră
  • de ce cutiile de pizza sunt pătrate
  • de ce se apasă mai tare pe butoanele unei telecomenzi atunci când bateriile sunt pe sfârşite
  • de ce portocalei i se spune portocală, iar lămâii nu i se spune galbenă
  • de ce nu se poate strănuta cu ochii deschişi
  • dacă teflonul nu se lipeşte, atunci cum l-au fixat pe tigaie
  • dacă fluturii de noapte ies în lume doar noaptea, de ce-s atraşi de lumină