Michael Jackson a plecat la momentul potrivit

Nu, nu fac exerciţii de cinism. Dar mi se pare că în turneul din iulie ar fi fost adorat de fanii veşnici şi desfiinţat definitiv de critici. Însă, plecând acum, şi-a asigurat trei lucruri: dramatismul pe care l-a întreţinut în ultimii 25 de ani, regretul fanilor rămaşi cu nişte bilete pe care prea puţini le vor înapoia şi redescoperirea muzicii sale.

Habar n-am dacă acuzaţiile care i s-au adus au fost adevărate sau nu. Şi habar n-aveţi nici voi, că n-aţi fost acolo să vedeţi cu ochii voştri, iar justiţia nu a demonstrat nimic. Tot ce ştim e că a avut o viaţă cum n-o dorim nimănui, cu un tată care l-a bătut, ameninţat şi i-a interzis să fie copil cât a stat sub acoperişul lui, cu nişte fraţi cretini care şi-au dorit să-l exploateze pentru propriul interes şi cu o mamă mai preocupată de religie decât de copii. Să ne mirăm atunci că a ajuns să aibă un suflet atât de chinuit încât succesul nu l-a putut bucura? Celebritatea nu i-a putut combate singurătatea, dar i-a întreţinut ciudăţeniile.

Moartea lui a venit într-un moment pozitiv, unul din puţinele din ultimii 10 ani. De aproape doi ani lumea nu mai vorbea despre molestarea copiilor, ci despre pregătirea unui nou turneu. Nu a murit o celebritate acuzată, ci un artist care se pregătea să-şi bucure din nou fanii. Şi, dacă e să calculăm rece până la capăt, copiii lui sunt încă la o vârstă la care îşi mai pot găsi o normalitate pe care prezenţa tatălui nu le-ar fi putut-o asigura.

Acum câţiva ani nu ne mai îndemna nimic să-i ascultăm melodiile, dar de azi-noapte încoace descoperim că le ştim şi le cântăm pe toate. Şi ni se par din nou vesele, nu penibile.

R.I.P Jacko

Primul dans

Precizare pentru cei care nu vor înţelege unele cuvinte: nu mă puneţi să vă traduc; am să mă simt bătrână :)

Eram în clasa a VI-a, înainte de vacanţa de vară, şi părinţii ne lăsaseră să facem prima serată la şcoală. Era mijlocul lui 1990 şi în Baia Mare fusese o linişte socială permanentă, aşa că nimeni nu se temea să-şi trăiască viaţa. Era prima socializare "cu clasa" şi s-a întâmplat în sala de ATP a fetelor. Aveam prima pereche de iegări, cumpărată dintr-o consignaţie din Centrul Vechi, plină de turcisme. Chinezăriile încă nu ajunseseră, veneau de prea departe. O cămaşă largă şi lungă deasupra, prinsă cu o curea lată de lac mă făcea din când în când să uit că iegării erau cam transparenţi. Pantofii negri de lac, cu călcâiul (că nu pot să-i zic toc) înalt de vreo 3 cm îmi dădeau senzaţia că tocmai trecusem graniţa dintre fetiţă şi domnişoară.

Am mişcat câteva neoane din mijlocul sălii şi credeam că astfel ne-am asigurat un soi de intimitate în timpul dansului. Am adus de-acasă platouri cu mâncare şi toate casetele (ORWO, AGFA) pe care le aveam, indiferent cât de prost erau înregistrate sau cât erau de demagnetizate. Cineva a adus şi un dublucasetofon International, cu leduri la boxe, şi am pornit cheful. S-a format cercul, s-a pus la bătaie o monedă şi am tot dansat prin centru şi pe margine, fiecare în funcţie de statutul social şi de numărul de admiratori/oare. În secret, însă, toţi aşteptam "bluzurile". Primele două au fost nişte eşecuri. De la primul acord ne-am prăvălit toţi pe scaune, încercând din răsputeri să părem cât mai indiferenţi. Părinţii de băieţi încercau să-şi convingă odraslele să invite câte-o fată la dans. Fără niciun efect. La al treilea ne-am mai dezgheţat puţin.

Al petrulea bluz m-a prins în timp ce el, cel pe care, în secret, îl consideram iubirea vieţii mele, mă pupa şi îmi dădea moneda să dansez eu în centrul cercului. Prompt, s-a întors pe călcâie, şi a încercat să o taie spre un scaun. Ghinion, că maică-sa era taman acolo şi-l împingea spre mine. Şi-am dansat. Primul bluz ever cu un băiat pe care-l plăceam "din adâncul sufletului". Tot ce mai ţin minte e că, atunci când s-a terminat melodia, grăbindu-se să plece, el şi-a agăţat de cămaşa mea şi a reuşit s-o ridice, oferind proba transparenţei iegărilor. Dar cui îi mai păsa de asta? Dansasem prima dată. Iar restul a fost istorie...

De ce m-au apucat amintirile infantile la ora asta matinală? Pentru că dansasem pe melodia de mai jos.