Primul dans

Precizare pentru cei care nu vor înţelege unele cuvinte: nu mă puneţi să vă traduc; am să mă simt bătrână :)

Eram în clasa a VI-a, înainte de vacanţa de vară, şi părinţii ne lăsaseră să facem prima serată la şcoală. Era mijlocul lui 1990 şi în Baia Mare fusese o linişte socială permanentă, aşa că nimeni nu se temea să-şi trăiască viaţa. Era prima socializare "cu clasa" şi s-a întâmplat în sala de ATP a fetelor. Aveam prima pereche de iegări, cumpărată dintr-o consignaţie din Centrul Vechi, plină de turcisme. Chinezăriile încă nu ajunseseră, veneau de prea departe. O cămaşă largă şi lungă deasupra, prinsă cu o curea lată de lac mă făcea din când în când să uit că iegării erau cam transparenţi. Pantofii negri de lac, cu călcâiul (că nu pot să-i zic toc) înalt de vreo 3 cm îmi dădeau senzaţia că tocmai trecusem graniţa dintre fetiţă şi domnişoară.

Am mişcat câteva neoane din mijlocul sălii şi credeam că astfel ne-am asigurat un soi de intimitate în timpul dansului. Am adus de-acasă platouri cu mâncare şi toate casetele (ORWO, AGFA) pe care le aveam, indiferent cât de prost erau înregistrate sau cât erau de demagnetizate. Cineva a adus şi un dublucasetofon International, cu leduri la boxe, şi am pornit cheful. S-a format cercul, s-a pus la bătaie o monedă şi am tot dansat prin centru şi pe margine, fiecare în funcţie de statutul social şi de numărul de admiratori/oare. În secret, însă, toţi aşteptam "bluzurile". Primele două au fost nişte eşecuri. De la primul acord ne-am prăvălit toţi pe scaune, încercând din răsputeri să părem cât mai indiferenţi. Părinţii de băieţi încercau să-şi convingă odraslele să invite câte-o fată la dans. Fără niciun efect. La al treilea ne-am mai dezgheţat puţin.

Al petrulea bluz m-a prins în timp ce el, cel pe care, în secret, îl consideram iubirea vieţii mele, mă pupa şi îmi dădea moneda să dansez eu în centrul cercului. Prompt, s-a întors pe călcâie, şi a încercat să o taie spre un scaun. Ghinion, că maică-sa era taman acolo şi-l împingea spre mine. Şi-am dansat. Primul bluz ever cu un băiat pe care-l plăceam "din adâncul sufletului". Tot ce mai ţin minte e că, atunci când s-a terminat melodia, grăbindu-se să plece, el şi-a agăţat de cămaşa mea şi a reuşit s-o ridice, oferind proba transparenţei iegărilor. Dar cui îi mai păsa de asta? Dansasem prima dată. Iar restul a fost istorie...

De ce m-au apucat amintirile infantile la ora asta matinală? Pentru că dansasem pe melodia de mai jos.