Nu, nu fac exerciţii de cinism. Dar mi se pare că în turneul din iulie ar fi fost adorat de fanii veşnici şi desfiinţat definitiv de critici. Însă, plecând acum, şi-a asigurat trei lucruri: dramatismul pe care l-a întreţinut în ultimii 25 de ani, regretul fanilor rămaşi cu nişte bilete pe care prea puţini le vor înapoia şi redescoperirea muzicii sale.
Habar n-am dacă acuzaţiile care i s-au adus au fost adevărate sau nu. Şi habar n-aveţi nici voi, că n-aţi fost acolo să vedeţi cu ochii voştri, iar justiţia nu a demonstrat nimic. Tot ce ştim e că a avut o viaţă cum n-o dorim nimănui, cu un tată care l-a bătut, ameninţat şi i-a interzis să fie copil cât a stat sub acoperişul lui, cu nişte fraţi cretini care şi-au dorit să-l exploateze pentru propriul interes şi cu o mamă mai preocupată de religie decât de copii. Să ne mirăm atunci că a ajuns să aibă un suflet atât de chinuit încât succesul nu l-a putut bucura? Celebritatea nu i-a putut combate singurătatea, dar i-a întreţinut ciudăţeniile.
Moartea lui a venit într-un moment pozitiv, unul din puţinele din ultimii 10 ani. De aproape doi ani lumea nu mai vorbea despre molestarea copiilor, ci despre pregătirea unui nou turneu. Nu a murit o celebritate acuzată, ci un artist care se pregătea să-şi bucure din nou fanii. Şi, dacă e să calculăm rece până la capăt, copiii lui sunt încă la o vârstă la care îşi mai pot găsi o normalitate pe care prezenţa tatălui nu le-ar fi putut-o asigura.
Acum câţiva ani nu ne mai îndemna nimic să-i ascultăm melodiile, dar de azi-noapte încoace descoperim că le ştim şi le cântăm pe toate. Şi ni se par din nou vesele, nu penibile.
R.I.P Jacko
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu