Admiraţia în care căzusem nu era motivată de vreo învăţătură de la bunici, părinţi sau şcoală. Din contră. Părinţii nu cred că-mi pomeniseră nimic despre el, bunicii aveau doar poveşti triste, iar şcoala îl menţionase doar în treacăt. Am început să aflu cine e şi ce a făcut, cu bune şi rele, abia după '89, când nu i s-a permis intrarea în ţară. Iar cele trei zile în care l-am văzut interacţionând cu oameni de tot felul, zâmbind şi plângând, voios şi obosit, vorbăreţ şi taciturn, m-au făcut să prind drag de el.
Din discuţia pe care am avut-o atunci, ţin minte foarte bine două răspunsuri.
La întrebarea "Vreţi să conduceţi din nou România?", a oftat şi a spus "Doar dacă mă vor românii şi doar ca rege". Ceva mai târziu, la intrebarea "Vreţi să cereţi înapoi toate posesiile pe care le-aţi avut înainte să abdicaţi forţat?", nici n-a aşteptat finalul întrebării şi a spus. "Nu. Dacă statul român vrea să-mi dea ceva, bine. Dar nu cer nimic".
Au trecut aproape 12 ani de atunci şi acum nu reuşesc să-mi dau seama cine îşi bate joc de Regele Mihai. Nu sufăr de scenarită şi urăsc speculaţiile, dar nu pot să cred că toate schimbările de direcţie din jurul Casei Regale, din ultimii ani, sunt doar o coincidenţă.
Cum să vii tu, un Principe, o Alteţă regală, consortul viitorului cap al Casei Regale, un reprezentant de vârf al monarhiei, să candidezi pentru funcţia de preşedinte? Cum să te gândeşti că vei putea sta cu curul în două luntrii atât de îndepărtate? Şi cum naiba s-a gândit presa să spună despre tine că ai avea sânge albastru? Cum îţi permiţi să-ţi baţi joc de tot ceea ce a clădit omul pe spatele căruia trăieşti de atâţia ani? Şi cu ce obraz vorbeşti în numele lui?

- După ce ani de zile nu a avut nicio revendicare, spunând doar că i-ar plăcea să se stabilească din nou în România, familia regală a cerut înapoi domenii şi palate.
- După ce, timp de 60 de ani, Mihai I a susţinut şi respectat toate regulile care făceau referire la Casa Regală, în 2007 a decis să elimine legea salică, prin care moştenitorii tronului pot fi doar bărbaţii, şi a numit-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare.
- După ce a ţinut cu dinţii de titlul pe care comuniştii au vrut să i-l şteargă, după ce s-a comportat întotdeauna cu demnitatea unui rege, după ce a deschis uşi şi ochi către România, un actoraş moldovean reuşeşte să implice Casa Regală în cel mai mare paradox posibil.
Cum să vii tu, un Principe, o Alteţă regală, consortul viitorului cap al Casei Regale, un reprezentant de vârf al monarhiei, să candidezi pentru funcţia de preşedinte? Cum să te gândeşti că vei putea sta cu curul în două luntrii atât de îndepărtate? Şi cum naiba s-a gândit presa să spună despre tine că ai avea sânge albastru? Cum îţi permiţi să-ţi baţi joc de tot ceea ce a clădit omul pe spatele căruia trăieşti de atâţia ani? Şi cu ce obraz vorbeşti în numele lui?
2 comentarii:
Presa care a scris de "sange albastru", nu e cumva hotnews.ro ?
eu acolo am citit, ieri !
aşa. şi?
Trimiteți un comentariu