o sărăcie mică + o sărăcie mică = o sărăcie mare

Respect poeţii, dar nu vreau să trăiesc nici ca ei şi nici cu ei. Energia umană consumată în luptele cu morile de vânt imaginare e energie pierdută. You win some, you lose some. Nu trebuie să ne alegem doar bătăliile de care suntem siguri că le vom câştiga, dar măcar să le alegem pe cele pe care am putea să le câştigăm. Să mai speri, în actualele condiţii economico-socialo-politico-geografice, că vom face "România dodoloaţă" e pur şi simplu o prostie.

Până la urmă, dorinţa noastră de a clădi poduri înflorate e izvorâtă doar dintr-o bucurie că avem, totuşi, pe cineva care se uită spre noi cu ochii plânşi. Şi suntem atât de porniţi încât am fi în stare să facem şi revoluţii în locul lor.

Suntem în stare, în orbirea care ne cuprinde, să ni-i băgăm în casă şi să-i întreţinem când nici noi n-avem după ce bea apă.

O sărăcie mică + o sărăcie mică = o sărăcie mare, asta scria pe un autocolant pe care-l cumpărasem prin '90-'91, în primul set de autocolante cu mesaje româneşti pe care le-am găsit prin magazinele băimărene. Pe celelalte din set erau şi adunări de sărăcii mici cu mari, dar suma nu mi-a rămas în minte, probabil n-a fost cazul :) Da' de asta dint titlu mi-am amintit când i-am auzit marţi pe nişte tineri scandând "U-ni-re!" în Universităţii.

Noi, ca popor de poeţi ce ne aflăm, am reuşit să nu învăţăm nimic din întreaga noastră istorie şi continuăm să ne punem visele utopice în faţa vieţii. Pentru că poeţii nu sunt firi practice, ne tot dăm cu stângu-n dreptul, în versuri în ritm iambic, cu rimă albă.

Şi, oricând strănută Basarabia strămoşească, noi ne suflăm mucii în ventilator, vărsăm lacrimi amare şi ieşim cu furcile în stradă. Dintr-un sentiment de falsă vinovăţie, cum că basarabenii de-acum nu trebuie să plătească pentru greşelile părinţilor şi bunicilor lor. Da' noi de ce ar trebui să plătim pentru greşelile părinţilor şi bunicilor basarabenilor, că nu înţeleg?

Ia-n click aici să vă delectaţi cu revoluţia moldovenească :)