Cum e cu feminismul ăla?

Am oripilat doi oameni acu câteva zile când mă manifestam mai mult decât uşor isteric c-aveam 5 femei în acelaşi timp pe cap. Ambii mi-au zis că mă credeau emancipată, feministă inteligentă şi că cum poate fi o femeie misogină. M-au pus pe gânduri, că credeam şi io chestii frumoase despre mine şi cică dacă-ţi zic doi, atunci e de naşpa.

Da' mă, până la urmă ce-i feminismul ăsta? Că n-o să-mi ard veci sutienele nici în public, nici în privat. Şi să mor dacă mai vreau să votez. Pantaloni port on a daily basis. Iar la cratiţă stau doar dacă am chef. Deci unde se mai manifestă feminismul în ziua de azi? Să aibă femeile salarii cât bărbaţii, să fie promovate în politică şi în funcţii de conducere. Numa că-s femei sau că îs mai bune? Că numa nu pricep. Egalitate de şanse în ce?

Deci mă, ăia doi, notaţi bine: io îs feministă. Nu mă ascund după bărbat şi nu depind de el. Nu stau moţ în vârful casei aşteptând să mă bage în seamă. Îl folosesc pentru sex, procreat, dus gunoiul şi spălat vase. Şi mă, n-am văzut veci 5 bărbaţi la un creier, îngrămădindu-se să facă munca unuia singur.

Dacă isteria provocată de două ore petrecute cu 5 femei agitate, încete şi ilogice mă face misogină, m-oi împăca şi cu asta. O să devin un paradox şi-o să mă auto-donez cercetătorilor britanici să desluşească mecanismele psihologice din care rezultă feminismul misogin.