Despre portofele

• 1. Dacă eşti atât de bleagă încât să umbli cu portofelul burduşit în mână pe stradă şi ţi-l smulge unu' şi-o ia la fugă, strigă prima dată "hoţul!". Sau măcar "mi-a furat portofelul!". Un "opriţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii-l!" interminabil şi sfâşietor nu are acelaşi efect şi doar marele noroc poate face ca un pieton (sau pietoană, în cazul ăsta) să-l jeneze îndeajuns încât să se întindă pe asfalt. Doamnei disperate şi pline de mulţumiri îi mai spun o dată că n-am ştiut că i s-a furat ceva şi n-am făcut bine decât neintenţionat. S-a întâmplat doar să cotesc nesemnalizând taman în calea hoţului. Apropo, dacă vedeţi un tip cu juma de faţă julită să ştiţi că ăla a încercat să fie hoţul. Cred că umblă şi cam crăcănat, că un domn din figura alăturată a reuşit să-i aplice un şpiţ fix în rozetă.

• 2. Dacă nu poţi coborî din maşină fără să laşi pe jos, fără să observi, tot ce ai ţinut cu evlavie în braţe, printre care şi portmoneul cu avansul pentru casă, măcar asigură-te că ai în el o carte de vizită de-a ta. Sau un colţ de hârtie cu numele tău şi numărul de telefon. Da, vom şti ce e pentru că numele va coincide cu cel de pe carduri. Şi ne va fi mai uşor să te găsim, pentru că alternativa presupune cel puţin o oră de rugăminţi telefonice pe la Romtelecom, Poliţie şi tot felul de bătrâne. A, şi dacă tot ai buletinul în portofel, actualizează-ţi adresa de domiciliu. Dacă ai numele de după căsătorie, dar adresa părinţilor tăi, n-o să ne fie deloc uşor.