L-am cunoscut în liceu, deşi nu mi-a predat niciodată. Era diriginte la o clasă din acelaşi an cu mine şi-l ştiam toţi ca fiind printre cei mai calmi profesori. Se amuza de felul în care elevii mai mici încercau să-şi domolească viteza în pauze în prezenţa lui şi, zîmbind larg, le spunea s-o "întindă în pauză, că imediat e gata".
Ne-am revăzut la mai puţin de doi ani după ce terminasem liceul. Eu proaspăt ziarist în Baia Mare, el, de un an, deputat la Bucureşti. În toamna lui '97 am prins o delegaţie de o săptămână în Bucureşti. De fapt am primit învoire de la lucru o săptămână, că doar nu era să-mi dea cineva pe-atunci diurne şi deconturi. Am plecat la Bucureşti şi, în a doua zi, l-am sunat pe el şi l-am rugat să mă ajute să intru în Casa Poporului. Nu numai că m-a ajutat, dar m-a şi purtat 3 ore să-mi arate clădirea. Mi-a vorbit despre istoria zonei, despre cum au murit oamenii de necaz că le-au fost luate casele, despre cum s-au făcut lucrările la clădire, despre cât aur s-a folosit pentru cupolele mari, despre câte nivele are clădirea la subsol, despre cum nicio încăpere nu seamănă cu alta, despre câte straturi de marmură au coloanele, despre câte hexagoane sunt.
A fost parlamentar opt ani, până în 2004, dar nu i-am spus niciodată "domnule deputat". Orice s-ar fi întâmplat, era tot "domnule profesor". Când a fost rost de scandal prin partidul său, nu aveam de ce să-l sun, pentru că nu purta duşmănie şi nu "dădea în gât".
Din momentul în care n-a mai fost parlamentar, n-am mai ştiut nimic de el. Credeam că fie s-a întors la catedră, fie şi-a început liniştit pensia. Acum 10 minute am aflat că azi a murit. Nu în linişte şi nu acasă, ci măcinat de-un cancer pulmonar descoperit abia când ajunsese în faza terminală, încercând un tratament la Viena.
La revedere, domnule profesor Petre Moldovan!
marți, 24 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu