miercuri, 25 februarie 2009

Diferenţe

Un avion se dezmembrează la aterizare pe un aeroport din Amsterdam. Eu acasă, încercând să conving motanul de binefacerile mersului la veterinar pentru injecţii, cu urechea spre televizor. Las motanul să se calmeze, şi butonez în sus şi-n jos. Ordinea pe telecomandă: Antena 3, Realitatea TV, BBC News şi CNN. Şi ţup în sus şi ţup în jos.

La ale noastre vorbeau obişnuiţii accidentelor aviatice: pensionari de pe la Aviaţa Civilă, analişti de tot felul chemaţi prin studiouri pentru cu totul alte teme. Şi-şi dădea cu părerea, cu toţii, despre motivele care duc la dezmembrarea unui avion, despre ce ar fi putut face pilotul ca să provoace dezmembrarea unui avion şi tot felul de alte asemenea chesiuni cu puternic damf otevist. Din când în când se mai dă câte o informaţie luată de pe agenţiile străine, dar numai dacă are legătură cu numărul victimelor.

La ale lor, având în fundal fix aceleaşi imagini ca ale noastre, se vorbeşte cu corespondenţi de la Amsterdam, de la Istanbul, cu oficiali ai aeroportului olandez, cu oficiali ai companiei aeriene turceşti, cu reprezentaţi ai Boeing, cu jurnalişti olandezi, cu jurnalişti turci. Informaţiile curg gârlă, de la istoricul companiei la condiţiile de zbor, de la caracteristicile aeronavei la procedurile de urgenţă ale aeroportului în asemenea cazuri. Nici măcar o singură întrebare nu se referă la cauzele care au dus la provocarea incidentului. Singurele teme colaterale ţin de perioada în care se preconizează să se încheie ancheta. Şi punct. Nu speculaţii, nu pensionari care să-şi dea cu părerea după nişte imagini văzute la televizor.

Morala: Bani să cumpărăm aceleaşi imagini ca ei avem. Da' minte să le folosim cum trebuie nu ne-o dat Dumnezo.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Draga darling, locul tau e la catedra.
**
Ti-am lasat un mesaj pe "ella" pe yahoo, l-ai citit?