Versurile lui nu-mi spun nimic. Mi se par oribil de preţioase, lemnoase, libidinoase, siropoase şi, pe alocuri, absolut manelistice. Nu rezonează cu nimic din ce am simţit în cei 30 de ani de viaţă. Poate-mi vor plăcea când mă va păli senilitatea, pe la 80 de ani.
Au fost un chin anii de şcoală, în care ridicarea în slăvi a "poetului nepereche", a "luceafărului poeziei", a "poetului naţional şi universal" era capitol obligatoriu în planul de lecţii al oricărui profesor de română pe care l-am întâlnit. Şi să mor de era vreun an în care lipseau aprofundările pe tema asta. Era blasfemie să-i spui unui profesor de română că Eminescu e un zero, că aprecierea lui ţine de fiecare persoană şi nu poate fi nimeni declarat poet naţional, din acelaşi motiv pentru care nu poate fi declarat nimeni cântăreţ naţional sau actor naţional. "Vai, dar cum, dar ce, dar nu se poate!" era răspunsul evident al literaţilor din şcoală, aceiaşi care, întrebaţi despre boala psihică a poetului, ziceau că n-au auzit de aşa ceva. Argumentele legate de subiectivismul individului când vine vorba despre un act artistic de orice fel nu-şi mai aveau locul.
"N-am atins gradul de inteligenţă necesar pentru a-l înţelege pe Eminescu" ziceam printr-a doişpea, cu intenţie ironică, dar chip serios, astfel încât profesoara se declara mulţumită de compromis.
Habar n-am ce scrie acum în manualele de limba română. Habar n-am ce zic acum profesorii de română despre Eminescu. Mă îndoiesc că l-au dat jos de pe soclu. Mă bucur doar să văd că, deşi e 15 ianuarie, nu aud la fiecare buletin de ştiri că se împlinesc nu-ştiu-câţi ani de la naşterea lui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
cred ca invatamantul, prin felul in care e organizat, prin programa scolara, ii face pe elevi sa nu vada adevarata valoare a scriitorilor romani. avem o programa tampita, prin care elevii nu fac altceva decat sa invete sabloane. mai degraba sabloanele ne fac sa fim scarbiti de anumite lucruri. de poeziile pe care eram obligati sa le invatam ca papagalii...
de acord parţial. pentru că nimic nu ne împiedică, după ce ne maturizăm intelectual, să vedem dacă ceea ce am respins în adolescenţa din cauză că ni se impunea are sau nu valoare.
eu am avut curiozitatea asta şi am avut suprize în unele cazuri. nu în cel al lui eminescu, e drept :)
era la teatrul din sm un concurs de recitari prin '95. si cum ma dadeam (a se citi "eram") mare artista... am participat. era numai cu poezii de eminescu.
m-am uitat, am cautat, am citit si rascitit sa gasesc 2 poezii care sa imi fie la suflet, sa le pot transmite frumos.
m-am oprit la "oda in metru antic" si la o "rugaciune" de-a lui.
in rest nu tare rezonez.
de zero nu-i zero, asta sustin si acum, dar parca textele cu "poetul nepereche" i-au scazut in ochii mei si valoarea pe care ar fi putut-o avea. nu una de top, oricum.
tehnic, insa, ai ai ai cate jde carti am citit pentru a-i aprofunda, nu-i asa, neperechimea. pt. nationala de romana.
cert e ca am descoperit un alt eminescu dupa cetirile si rascetirile alea. e ca si cum descosi tehnic un cantec, un roman, o nuvela, etc, fara sa ajunga musai sa iti placa.
am scris un kilometru aci, iar concluzia acestui kilometru e: am o relatie dubioasa cu poezia lui eminescu. ta daa.
sziaaa
cu poezia e bine. cu el să n-ai relaţii dubioase.
Apreciez sinceritatea dar am scarba de nepasatori si nestiutori !
Trimiteți un comentariu