Talent de victimă

Povesteşte Vlad cum s-a întâlnit azi cu o intersecţie blocată din cauza unei cucoane care-şi parcase maşina pe-acolo pe unde ar trebui să încapă tramvaiul. Adică încă o dovadă că românul vede până unde i se termină burta.

Da' asta mi-a amintit de o întâmplare de acu vreo doi ani. În mijloc de zi, la început de Sosea Pantelimon, un domn a oprit fix pe mijlocul drumului, pe ambele sensuri ale tramvaiului, ca să schimbe o roată. Câţiva cetăţeni de bine din tramvai l-au întrebat, foarte corect, de ce acolo. "N-am putere să împing maşina până în margine".

În următoarea jumătate de oră cetăţenii de bine au dat dovadă de o impresionantă colecţie de înjurături şi de o profundă cunoaştere a istoriei şi actualităţii economico-politico-sociale, atât interne, cât şi externe. Dar niciunul n-ar fi zis "bine, boul bălţii, te împingem noi, numa' să scăpăm de tine". Vreo cinci tramvaie pline de oameni şi pe-o parte şi pe alta plus alţi vreo 20 de dorei de prin zonă s-au uitat la ăla timp de juma de oră, ajungând în cele din urmă la inevitabila şi binecunoscuta concluzie că "pe vremea lui ceauşescu nu s-ar fi întâmplat asta".

Io cre'că nouă ne place ipostaza de victimă, mai ales colectivă, că putem înjura şi putem da vina pe oricine altcineva decât pe noi.