vineri, 11 aprilie 2008

Unii fac muzee, noi ne dăm în cap

Azi se deschide în Washington noul sediu al Newseum, un muzeu interactiv dedicat jurnalismului şi ştirilor, o clădire care a costat 450 de milioane de dolari şi are pe faţadă primul articol al constituţiei americane. Mie-mi place de ani buni site-ul newseum-ului, că e relaxant să te uiţi de dimineaţă pe hartă şi să vezi cum arată primele pagini ale ziarelor din întreaga lume. (Încă n-am descoperit de ce figurează doar două din România: Informaţia de Cluj şi Informaţia Zilei din Satu Mare)

Şi tot răsfoind aşa mă păleşte uneori un gând deprimant: Hă-hăăăă ce departe suntem.

Noi nu că n-am putea face, în urrmătorul secol, un muzeuaş cât de mic al presei. Da' nici măcar n-o să ştim cu adevărat, vreodată, istoria presei. Nu aia cu ziarul cutare s-a înfiinţat în anul x şi a fost închis de regalişti/legionari/comunişti în anul y. Nu. Istoria aia cu oameni. Oameni care sunt preocupaţi să ascundă pe unde au fost şi ce-au făcut "înainte de". Dar dacă am ştii totul despre toţi, dacă am şti să privim înapoi fără mânie şi să înţelegem o dată pentru totdeauna că nimeni nu-i perfect, nu ne-ar fi mai uşor să ne concentrăm pe adevăratele priorităţi ale naţiei ăsteia?

Paranteză. În tinereţe, pe "vremea aia", scriam poezii şi luam tot felu' de premii. Da' nu scriam poezii omagiale. Aş vrea să spun că n-o făceam din cauza principiilor sau ca o formă de protest. Neee. De-astea te-apucă undeva după majorat, până atunci n-ai profunzime. Eu chiar sufeream că nu puteam să scriu d-astea. Nu le scriam că nu puteam, nu-mi venea. Când ne dădea coordonatorul tema, în creierul meu, brusc, era blank. Stăteam tâmp în sala de cenaclu şi sfârşeam prin a-mi sufla plămânii printr-o trompetă sau prin a porci drapelul roşu din colţ cu cerneala din stilou. Alţi colegi, mai puţin premiaţi şi lăudaţi, puteau scrie omagiale pe bandă, fără nicio problemă.

Şi "după" ce era să fac? Să-i sun pe-ăia şi să le arăt obrazul "băăăăă, tu ai făcut, eu nu"? Câţi îşi pot spune cu sinceritate, în propria minte, că n-ar fi făcut dacă ar fi fost strânşi cu uşa? E mai deranjant când cineva minte în legătură cu propriul trecut, decât atunci când spune, din proprie iniţiativă, că a făcut o tâmpenie. Paranteză închisă.

Revenind la muzeu, mă gândesc doar cum s-ar porcăi instituţiile de presă pentru că n-au prins repartizarea în încăperea pe care şi-au dorit-o. Câte "afaceri necurate" ar ţine prima pagină a ziarelor şi cât s-ar ruga de stat să le subvenţioneze proiectul că "presa e săracă, da' merită".

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu cred că presa americană e diamantul pur, iar noi suntem ultimul bolovan de pe fundul mării. Da' tare mi-e că n-o să putem recupera niciodată dezvoltarea pe care mintea lor a reuşit-o în cei 50 de ani în care noi am acceptat să stăm frumos în colivie. Dezvoltare cu bune şi cu rele, că, după cum spuneam, nimeni nu-i perfect. Numa dezvoltare să fie.

Noi am stat cu ochii închişi, i-am deschis brusc şi-am început să împărţim pumni în stânga şi-n dreapta fără să ne dăm şansa să ne obişnuim cu lumina. Iar acum, pentru că nu ştim să descurcăm ce-am încurcat în faza de orbecăire, preferăm să ne bălăcim stângaci, mulţumiţi că nu ne-a înghiţit mocirla.

9 comentarii:

O___o spunea...

Iti dau dreptate, insa eu am gasit solutia deja si e in agenda mea pe anul acesta. One ticket far away from romania. In tara asta doar timpul mai rezolva ceva, ca in rest nu poate sa faca nimeni ceva pentru societatea noastra. Propun ca urmatorul primar/presedinte/prim-ministru sa faca centre de recuperare pentru oameni cu probleme de caracter, perceptie si educatie. Un fel de cinematograf/laborator ca in cloockwork orange. :)

Tiribonflax spunea...

şi eu cochetez cu ideea de vreo doi ani, şi în fiecare decembrie zic că "la anu' plec". şi de fiecare dată se întâmplă ceva şi-mi schimbă planurile. ba aici, ba acolo unde vreau să merg. şi uite-aşa stau şi contemplu un popor fără scăpare :)

O___o spunea...

Un prieten mi-a spus odata, ca atunci cand zicea ca pleaca departe o spune doar ca sa ii mai treaca supararea, sau sa revina la o dispozitie echilibrata stiind ca exista varianta asta. Dar in timp a inceput sa ia lucrurile asa cum sunt si sa se concentreze pe ideea asta, si foarte usor a plecat catre un servici de unde are toate sansele sa se intoarca cu o experienta mult peste cea pe care o putea capata aici. Cred ca toate se intampla la timpul lor, atunci cand iti doresti intradevar. Ca fapt divers, au trecut 3 zile de cand e plecat, poate se intoarce pana duminica.:D

Tiribonflax spunea...

de ce să se întoarcă?

O___o spunea...

Iau in calcul sa se intoarca in caz ca simte lipsa stresului acumulat cand vrea sa se deplaseze catre o locatie, lipsa melodiilor care se aud din telefoanele mobile prin tramvaie si metrouri, lipsa nivelului ridicat de decibeli si injuraturi in trafic etc.... stim cu toti lista asta care defineste spatiul care ne inconjoara. Pentru unii creeaza dependenta si nu isi dau seama de ea decat atunci cand sunt plecati.

Edit: hmm, chiar ma pricep sa bat campii :D I got a fever, and the only cure is a blogg.

hadean spunea...

în primul rând, mă bucur că te-ai decis să scrii un pic mai mult, că abia mă încălzeam şi trebuia să mă răcesc la loc.asta face rău la jmalţ:-)
în al doilea rând se aplică rândul unu.

Tiribonflax spunea...

@ hădean - o să se mai întâmple, dar nu foarte des. în general îmi place mai mult să propun o temă de gândire, nu să ţin un discurs :)

plus că template-ul paginii nu-mi permite să rup textele şi nu-mi place cum arată plăcintele astea pe homepage :)

Anonim spunea...

Interesant materialul, dar ai dreptate. In actuala stare a natiunii, un astfel de proiect (muzeu al stirilor, al presei) ar parcurge clasicul traseu al unei idei blinde crescuta intr-un monstru.
Faina si paranteza cu cenaclul.
O amica de-a mea termina jurnalistica la Baia Mare in 2003, si era in cautare de idei pentru proiectul de final. Ii sugerasem "10 ani de radio local in Baia Mare", dar nu stiu daca a facut-o sau nu...
Multumesc de link, nu stiam de muzeu, l-am pus pe lista pentru primul drum la Washington, sper vara asta.
Iar daca intr-adevar pleci anul asta, cind treci prin Toronto intra si aici:
http://www.cbc.ca/museum/index.html
Uite si un link unde merg de vreo 8 ani incoace, un muzeu virtual, un scrapbook mai degraba, al radioului canadian:
http://rockradioscrapbook.ca/
Poate are careva rabdarea sa faca asa ceva si pentru radioul romanesc. Pittis a inceput ceva pe Radio3Net.

Tiribonflax spunea...

george, mulţumesc pentru link-uri, le buchisesc in weekend. iar m. a facut istoria radioului local la lucrare :-D