joi, 12 noiembrie 2009

M-am lăsat de fumat; mă apuc de băut

Nu, nu mă interesează discursurile cu live a long and healthy life. După 18 ani de fumat, m-am lăsat pentru că m-am săturat să se tot scumpească ţigările. Faptul că au sărit bine de 2 euro mi se pare o nesimţire, iar argumentele de genul "în alte ţări din UE sunt şi mai scumpe" mă lasă total rece. În aceleaşi ţări din UE economia e funcţională şi poate acoperi chiar şi ajutoare de şomaj de 8-900 de euro în perioade de criză financiară. Lăsatul de fumat este o formă de boicot a unui stat condus de nişte cretini care ar face orice să-şi scape pielea.

La sfârşitul săptămânii trecute ţigările s-au scumpit din nou, la mai puţin de 2 luni de la cea mai recentă asemenea măsură. A fost o creştere decisă de data asta de producători care, puşi în gardă de guvern că vor plăti accize mai mari din ianuarie 2010, au zis că nu vor să scumpească ţigările brusc cu aproape 30%. Urmează încă o scumpire în decembrie şi apoi ultima în prima zi din ianuarie, o dată cu creşterea accizei şi a cursului la care se calculează.

Deci 2 (două) luni de zile pentru o majorarea a accizei cu 10 euro. Stategie beton, motivată probabil cel mai bine de disperarea Guvernului că nu mai are bani în puşculiţă. De ce concluzia asta? Păi, să luăm ca exemplu altă strategie, cea europeană. Săptămâna asta miniştrii de finanţe din UE s-au pus de acord asupra creşterii accizelor minime la ţigări: acestea vor creşte cu 26 de euro în următorii 4 (patru) ani. Deci Europa creşte treptat cu vreo 50 de cenţi pe lună, iar noi ne-am vitejit la 5 euro pe lună. Duduim, nu că?

Şi-atunci, care să fie soluţia? Probabil să mă orientez spre un alt viciu, pe care statul îl încurajează din toate puterile: alcoolul. Dacă berea e considerată aliment, dacă se numeşte vin orice poşircă obţinută din struguri, dacă părinţii n-au nicio problemă în a le da liceenilor tărie, atunci să bem, fraţilor. Că doar, nu-i aşa, alcoolul e ieftin şi n-are nici desene de-alea greţoase pe etichete. Că doar nu "cauzează". Pericolul social cauzat de alcool este, deci, muuuult mai mic decât cel cauzat de tutun. Iar jurnalele de ştiri sunt pline de oameni care se hăcuiesc după ce fumează prea mult, nu după ce beau.

Da', dacă tot m-am lăsat de fumat, de mâine vreau să-mi garanteze cineva că mi-au scăzut şansele de-a face cancer, mi-a crescut fertilitatea, am un ten ca în reclame, nu mai fac tumori şi nu mor lent şi dureros.

11 comentarii:

ciri spunea...

sansele iti ajung la cele ale unui nefumator dupa 15 ani. cica. adica noa, cand o sa ai vreo 40 de ani. hihi. :D

Tiribonflax spunea...

ioi tuuuuuu, io am numa 23 de ani, cum să încerci să dai impresia că am 25 :)))))))))))))))

ciri spunea...

rideam io cand am vazut faza cu samantha din tds ca tot isi sarbatorea implinirea a 35 de ani... da creca asa o sa ajung. bag pixu, folosesc deja crema anti rid, e fatal!

Tiribonflax spunea...

apăi io sper că alcoolul mă va proteja de toate cele de-acu încolo :-D

Andreea spunea...

Si daca nu te-o proteja, iti aduc eu niste cosmetice pe baza de ceai verde..ca cica sunt bune pentru combaterea imbatranirii premature!:P Looking forward to drinking a pint of... whatever with you!:*

Tiribonflax spunea...

adicăăăăă, hmmm, cum adică îmbătrânire? iooo?????? :))))

punem vin fiert în pint-u' ăla, fată, că vine bruma şi cu altele ne-o îngheţa sufletu-n noi ;-) numa haida-ncoa :)))

wings of wrath spunea...

Dacă te consolează cu ceva, acum că ai ajuns în rândul nostru (al alcoolicilor n.r.)în locul unei morți lente și dureroase te așteaptă una scurtă, neașteptată și violentă (dar frumoasă) în momentul în care, noaptea pe la 2, pierduta fiind în meandrele, nu, nu ale concretului ci ale unui cântecel amuzant și deocheat despre stivuitoriști, vei descrie o traiectorie sinusoidală prin fața tramvaiului 41, circulând în acel moment regulamentar pe podul Ciurel în direcția Ghencea.

Asta sau iți va crapă capul cu o cărămida vreunul dintre mamelucii aia care stau în fata blocului și sparg semințe seara pe la 11, când vei refuza sa răspunzi la suavul cântec de sirena (precum cea a lui Vasile Roaită, n.r.) redat textual ca "ai, păpușa, păpușa", altfel decât cu o aluzie la adresa ascendentului sau feminin direct și o eventuala întoarcere la origini, dar acesta este pana la urmă un pericol ubicuu în acest mediu ostil în care ne ducem existența și nu ține chiar așa de mult de starea de luciditate a propriei persoane.

Pentru servicii de clarviziune, vă vom retrage din contul dumneavoastră aproximativ toți banii, după ce va vom fi administrat în prealabil o bătaie rudă de gradul 1 cu Doamna cu Coasa pentru aflarea PIN-ului.

Semnat, adevăratul fiu al Tatălui Ciupercă.

Circoloco spunea...

:))...au scazut sansele de cancer, dar au crescut cele de ciroza, boli de rinichi, zdrobirea neuronilor...what to do, what to do...

Anonim spunea...

aaaarrrgh,ce ma enerveaza bloggeru asta e asa de complicat sa postezi commenturi.nu iubesc anonimatu,da mnoa...
voiam sa las (si las)o vorba asa: m-am lasat si io,din aceleasi considerente. ma enerveaza preturile care merg spre europa intr-o tara care tinde spre trasnportul in comun pe baza de covor zburator..

Radu spunea...

Buna ziua,

As fi interesat de un link-exchange intre famouswhy.ro , motruinfo.ro si blogul dvs. Daca sunteti interesat astept un email (va rog precizati linkul dvs) pe admin@motruinfo.ro

Cu respect,
Ursu Radu

(Dupa vizualizare as avea rugamintea ca acest comentariu sa fie sters)

Masaj erotic Braila spunea...

DE CE TREBUIE SA TE ORIENTEZI SPRE ALT VICIU?