Cel mai mare dezavantaj al omului, o dată cu înaintarea în vârstă, e că se cunoaşte prea bine.
Spune că se maturizează şi se aşează, dar, de fapt, începe să se ferească de lucrurile care i-au provocat în viaţă cele mai high şi cele mai low momente.
Încearcă să se înconjoare doar de ceea ce îi aduce un minim de confort şi spune că e cumpătat. De fapt preferă siguranţa mersului aplecat, temându-se că dacă se îndreaptă va cădea de prea sus, iar dacă se întinde pe jos va ajunge să se târască.
Şi nici măcar nu-şi dă seama cât de obositor e. Când e pe burtă, nu trebuie decât să încerce să se ridice. Când e în picioare, nu trebuie decât să încerce să nu cadă. Dar când e aplecat, trebuie să se concentreze să nici nu cadă şi să nici nu se ridice. Şi nu-i mai rămâne nici timp, nici putere, nici dispoziţie să se bucure. De nimic.
joi, 20 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
duamne cat de adevarat graiesti. mie (i)mi (se) tot zice ca tre sa nu mai traiesc la extreme in halu asta. apai io altfel nu pot. si cred ca inca nici nu vreau. mai bine vanatai pe geruntzi si arsuri de soare in cap decat o caldutzeala de-aia nicicumoasa.
vai si cata frustrare manc din cauza asta... ueeee....
Trimiteți un comentariu