luni, 2 martie 2009

M-am săturat de bugetari şi de revendicările lor

Sunt sătulă pe 20 de ani de-acu încolo de vociferările celor din sistemul bugetar. Să mă blesteme toţi, da' io nu le-aş da nimic, na! Nimic. Zilch. Niente. Nada. Să mă lase cu sporurile lor de tot felul şi cu orele suplimentare. Gata cu văicărelile. Că de fiecare dată când au primit ceva în plus au strâmbat din nas şi-au zis că e prea puţin ca să-i motiveze să lucreze. Păi dacă nu lucrează, de ce să le dea cineva ceva în plus? Sunt sătulă de toată atitudinea lor, că toţi suntem la cheremul lor şi trebuie să strângem cureaua că ei n-au bani de şaorma.

Funcţionarii să mă lase în pace că şi-aşa nu le măsoară nimeni eficienţa, deci n-au raţiune economică. Dacă îndrăzneşti să-i întrebi ce fac într-o zi se umflă rişcaşu-n ei. Îşi dau importanţă de parcă nimeni pe lume n-ar putea să facă munca lor, de parcă ar fi ne neînlocuit.

Profesorii n-au ce protesta până nu-şi declară veniturile obţinute din meditaţii. Adică nu e neobrăzare să încasezi lunar bani neimpozitaţi şi să mai şi faci scandal? Nu e neobrăzare să ai mai mult de patru luni pe an fie concediu, fie activitate în ritm redus, că e vacanţă, şi tot să faci scandal? Cine-i opreşte să se implice şi în alte proiecte care să le aducă nişte bani în plus? Câţi din ei produc ceva în perioadele de vacanţă? Câţi din ei sunt interesaşi să se specializeze continuu măcar, să nu mai predea după fişele făcute la ieşirea din facultate? Hai sictir! Pe ei ar trebui să-i motiveze educarea elevului, nu banii.

La cei din sănătate nici nu vreau să mă gândesc. N-am întâlnit până acum nici măcar un singur medic care să-şi facă meseria din dedicaţie, nu din dorinţa de a primi plocon. Poate-am fost eu ghinionistă, dar n-am cum să judec decât prin prisma experienţelor personale. Nu merg la medic decât dacă e absolut musai pentru că-s îngreţoşată de atitudinea lor de Dumnezei în faţa celor săraci cu duhul.

Din punctul meu de vedere, ca om care, în aproape 12 ani de muncă, am avut de-a face doar câteva luni cu o instituţie a statului, dilemele existenţiale ale bugetarilor protestatari au o soluţie foarte simplă: dacă nu-ţi convine cu cât eşti plătit, îţi cauţi alt loc de muncă. A, e greu să-ţi găseşti alt loc de muncă? Înseamnă că fie te-ai specializat într-un domeniu care nu are căutare pe piaţa muncii, şi asta nu e vina mea, deci schimbă-ţi specializarea, fie nu eşti competent, şi iar nu e vina mea, şi atunci mulţumeşte-te că cineva îţi dă totuşi ceva pentru incompetenţa ta, fie e criză, ceea ce iar nu e vina mea, deci suck it up şi treci printr-o perioadă proastă, ca noi toţi. Şi, cum nimic din toate astea nu sunt din vina mea, nu înţeleg de ce ar trebui să plătzesc eu. De ce ar trebui eu să sufăr o inflaţie crescută pentru că tu vrei să porneşti tiparniţa de bani să primeşti salariul mărit, de exemplu. Sau de ce să sufăr eu că-mi măreşte impozitul ca să acopere gaura din buget pe care o faci tu. Sau de ce să sufăr eu că ne iau toţi la refec că nu suntem în stare să ne ţinem de deficitul bugetar anunţat, că politicienii-s stupizi şi cedează şantajului bugetarilor.

Gata. Terminaţi şi valea, la muncă.

2 comentarii:

Tudor Aursulesei spunea...

prea putini dintre profesori fac meditatii, si din aia care fac, foarte putini fac un ban bun; mai gandeste-te odata

Tiribonflax spunea...

priveşti problema din unghiul greşit. niciun profesor nu ar trebui să facă meditaţii pe bani. dacă au vocaţie de profesori, ar trebui să stea peste program la şcoală, să le explice suplimentar celor mai înceţi la minte sau să le aprofundeze celor care au nevoie de asta.

altfel sunt exact ca şi medicul care consultă un pacient în spitalul de stat şi îi spune apoi să se prezinte la clinica lui particulară unde-l va trata pe bani mulţi.

asta ca să nu mai vorbim că toţi profesorii care dau meditaţii îşi ascund veniturile obţinute. ţi se pare corect?

avem vocaţie de naţiune care se compară tot timpul cu cei mai proşti crezând că aşa vom convinge pe cineva că suntem deştepţi. nu suntem.