Fraieră iremediabil

Parafrazând celebrul banc, aş zice ţară de căcat, vreme de căcat. Câinească rău. Taman pe când credeam că vine primăvara, hop nisoare. Fleoşcăraie-n tot oraşul. Mi-am descoperit, dimineaţă, o vocaţie de Agripină urbană. Am luptat cu vântul, cu zloata, cu fulgul, cu băltoaca. Mda, mi-au lipsit sânii plini de lapte şi copacii. Şi Păunaş mi-a lipsit, dar dacă-mi amintesc eu bine, şi Agripinei originale i-a cam lipsit Păunaş.

Şi, în toiul acesti lupte, mi-am păstrat concentrarea inventând înjurături la adresa celor care n-aveau nevoie să meargă la muncă pe o vreme câinească. A celor care trăiesc din banii mămicii, tăticii, bunicii, mătuşii, soţului, soţiei, copilului sau, bine-nţeles, statului. Nu ştiu dacă nervii erau provocaţi de nedreptate sau de o foarte sinceră invidie. Adică eu de ce n-am mamă/tată/bunică/mătuşă/soţ/copil sau stat care să mă întreţină? Adică ce, sunt fraieră?

Hm, da. Deci sunt. Măcar la prima strigare.

Mai nasol e că sunt şi la a doua. În lupta agripinică de dimineaţă am făcut un recensământ rapid al traseului "biropat": 5 săli de jocuri (au fost 6, una tocmai s-a desfiinţat), 9 sedii de bănci (10 cu BNR-ul) şi 11 case de schimb valutar (peste o lună vor fi doar 10, una tocmai se mută/desfiinţează). Păi şi eu nu reuşesc să dau o spargere la niciuna? Trec pe lângă ele de două ori în fiecare zi, ştiu obiceiurile lucrătorilor, şi tot nu-s în stare să le prăduiesc? Toţi proştii satului jefuiesc şi eu nu-s capabilă nici măcar de-atât?

Oare măcar vreuna din cele 13 farmacii de pe acelaşi traseu aş reuşi să le fur? Că librărie e doar una (şi aia atât de săracă încât împarte spaţiul cu un magazin de papuci), în magazinele cu mâncare e veşnic înghesuială, iar de la ceasornicării chiar nu ştiu ce-aş putea fura (poate baterii de-ale cât bobul de mazăre pe care mi-a cerut unul 10 ron pe bucată anul trecut).

Of, şi la asta-s fraieră. În fond şi la urma urmei ar trebui să mă bucur că nu m-am udat la picioare. Sau că am avut umbrelă. Că în rest...