miercuri, 28 ianuarie 2009

Viaţa la bloc. Episodul unu. Despre bloc.

Locuinţa mea de tot anul e la bloc. Un bloc urât. Paul, care e arhitect, a zis că nici el n-ar fi reuşit să facă un bloc atât de urât. Şi Paul a făcut nişte chestii chiar urâte la viaţa lui.

Blocul meu are 10 etaje şi 6 scări şi e atât de urât încât de pe o latură lată şi înaltă au fugit toate balcoanele. Când e noapte şi se aprind becuri seamănă cu o bucată mare de tablă găurită prin care bate soarele.

Tovarăşii care s-au vitejit cu blocul s-au gândit că, dacă tot e atât de urât, măcar să-l pună cu faţa spre spate şi, logic, su spatele spre faţă. Ceea ce face ca expresia "faţă de spate de faţă de husă de bloc" să-şi piardă toată logica. Ştiu că e cu faţa spre spate pentru că faţa e spre o direcţie din care nu vine nimeni, pe motiv că acolo e o mare întindere împrejmuită cu un gard de beton. Aşa că toţi ne înghesuim pe uşile din spate, deşi au cam juma de metru lăţime. Până şi uşile de la ghenă sunt mai late.

In blocul meu sunt 6 scari cu 11 nivele cu 4 usi pe fiecare nivel. Aş zice că sunt lejer 264 de locuinţe, dacă n-ar fi chiar atâtea. Locuri de parcare? 25. Maşini? Într-o seară m-am oprit cu numărătoarea la 100. Întreaga circulaţie, pietonală şi motorizată se desfăşoară pe o bandă lată de vreo 3 metri pe mijlocul drumului. Nici cu rolele nu te poţi întoarce.

Pe aceeaşi bandă copiii joacă şotron,femeia de serviciu pune tomberoanele în fiecare luni, câinii blocului se întind când le e cald sau pur şi simplu somn. Şi, când e intuneric, jucăm un joc drăguţ, "Cum să nu se întâlnească un pieton cu o maşină". Pentru a ne asigura toate condiţiile de joc, cei care răspund de cele câteva becuri de pe stâlpi s-au asigurat să fie atât de chioare încât nici măcar muştele nu le observă.

Fiecare scară din bloc are un şef şi o anumită autonomie, deşi nu am auzit pe nimeni vorbind ungureşte. Astfel că sunt şase tipuri de interfoane şi şase moduri de stabilire a codurilor. Interfoane, bine-nţeles, la uşile cele strâmte din spate, că în faţă n-ar folosi nimănui. Când m-am mutat, proprietarii au zis că n-au idee nici ce cod are apartamentul şi nici cum se deschide uşa.

Noroc cu şeful de scară. Datorită domnului Paşolescu ştiu că în scara mea codul de interfon e "numărul apartamentului minus 80". De ce 80? Nu ştie nimeni. N-a ştiu, însă, să-mi spună cum să deschid uşa de la receptor. Cică el are altfel de receptor.

Aşa că, vă rog, când veniţi la mine, formaţi 10 la interfon dar, după ce vă răspund, nu trageţi de uşa cea strâmtă. Ştiu că miroase nasol, că doar e spatele blocului şi taman acolo e ieşirea de la ghenă. Dar va trebui să aveţi răbdare până vin eu să vă deschid ad labam. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Şi, drept răsplată, în episodul viitor am să vă povestesc despre vecini.

(va urma)

7 comentarii:

Arel spunea...

Ha, ha mi-ai adus aminte de blocul in care am locuit eu, dar acolo erau alte problemele ca sa intri in scara 3 trebuia sa itrii pein scara 2 si sa treci pe o pasarela intre scarii

Tiribonflax spunea...

arel, sincer, nu ştiu ce e mai rău, o uşă strâmtă sau o pasarelă :::)))) de cele mai multe ori cred că aş prefera să traversez o pasarelă, dar să intru pe o uşă normală :-D

Anna spunea...

E bine ca totusi ai interfon :))

Paul ( nervos ) spunea...

Enumereaza cele mai urate 5 chestii pe care le-am facut !

Tiribonflax spunea...

Anna, da, e de bine. Unde am stat înainte aveam interfon la scară, da' n-aveam receptor în casă. Şi stăteam la etajul 8 :)

Iar prima mea locuinţă în Bucureşti era într-un bloc în care babele n-au vrut interfon, dar au încuiat uşa de la intrare şi au pus soneriile afară. Toată lumea se plimba pe scări să dea drumul la musafiri în casă. A, şi acolo eram la etajul 3 jumate :-D

Tiribonflax spunea...

paul - 1, 2, 3, 4, 5 :-p

Chris spunea...

Pai cine te-a pus sa mergi in Miticia, nu era mai bine In Baia Mare!? ;)