Ştiu, nu-i tocmai cumpăna dintre ani, nu mijesc primii zori ai unui nou an şi alte asemenea chestii care fac să-mi sară aşchii din gură. Da' în ultima vreme, pe lângă că am mâncat ca un porc şi-am zăcut ca un porc (scuză-mă mamă, n-ai nicio vină), am şi gândit. Nu ca un porc, nu săriţi. Da' am constatat că-s ceva mai deşteaptă ca acu ceva vreme.
Şi că am descoperit că, într-o lume mult prea grăbită să se autodevoreze, e mai bine să te opreşti şi să asculţi. Să deschizi ochii şi să priveşti în jur, nu doar înainte. Să cauţi în ceilalţi puncte de sprijin, nu oportunităţi. Să oferi fără să ceri nimic în schimb. Să râzi cu poftă şi să plângi din toată inima. Pentru că viaţa e mult prea scurtă ca să ne permitem luxul de a ne preface că trăim.
P.S. Celor care m-au suportat cu stoicism în ultimele două luni, le mulţumesc. Celor care au cedat nervos pe parcurs, le cer înţelegere. Celor care nici n-au observat că se întâmplă ceva, le zic să aplice ce-am scris în paragraful de mai sus.
Gata, de-acu' la muncă, doar e criză, nu? Hăi, hăăăăi....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu