Nu, nu acum, că n-am la ce. Nu-s în targetul lui The Goooooldeeeeen Staaaaaag.
M-am uitat în perioada Olimpiadei şi acu mi-am amintit.
Până anul ăsta, la orice eveniment sportiv major mă uitam la Eurosport. De data asta, însă, comentatorii români de-acolo au fost atât de enervanţi încât am mutat pe TVR. Eu, uitându-mă la TVR, maaaare minune.
Am câştigat astfel pe două planuri:
1. comentatorii de la TVR chiar erau acolo, la Olimpiadă, şi puteau spune şi alte lucruri decât cele ce se vedeau pe ecran (de exemplu ce se întâmplă în altă parte a stadionului sau a sălii). Ăia de la Eurosport se benoclau fix ca mine la televizor, da' încercau să pară mai deştepţi ca mine. Mnoa că nu le-o ieşit.
2. am scăpat de aerele de primadone ale comentatorilor-vedetă. După ce s-au dus majoritatea spre Intact, că doar dacă nu e fotbal, nu e nimic, televiziunea publică a băgat la microfon oameni proaspeţi. Mulţi de la radio. Şi a ieşit totul bestial. Dincolo, la Eurosport, madam Ivonne Ghiţă nu ştia nici măcar să citească un amărât de punctaj de pe ecran şi era să facă infarct la finalul concursului pe echipe la gimnastică feminină din cauza asta. Iar la atletism era mai ocupată să spună ce crede ea că simte mulţime. Deşi mulţimea simţea cu totul altceva. Cum ştiu? Păi dacă vezi într-un plan larg ca o chinezoaică se pregăteşte să arunce ciocanu', ce naiba te face să zici că "aplauzele publicului sunt ca să se încălzească înainte de finala de ştafetă"? Speranţa la atletism ar fi trebuit să fie Cosmin Cernat şi Nicolae Mărăşescu. Da' şi-ăştia-o fo numa cu un cd la ei. Ăla cu "capul de concurs".
Şi-aşa am descoperit că anul ăsta culorile au fost la fel de vii şi pe TVR, că Andreea Răducan e un comentator de gimnastică excelent şi că noi, ăştia care nu ascultăm veci Radio România Actualităţi, chiar nu ştim că există oameni care ştiu să vorbească fără stereotipuri. Chiar şi la fotbal!
P.S. Fără nicio legătură cu ce am scris până acum, mi-am amintit că m-am uitat ieri la primele două episoade din "Beverly Hills 90210". Duh, nu ăia, alţii. Serie nouă. Reţetă asemănătoare, da' adusă în zilele de-acum. Pretty interesting. Dintre cei vechi, până acum au apărut Kelly, Brenda şi Nat. Logic că-s adulţi, nu liceeni, cum o crezut Ciri :)
vineri, 5 septembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
nu am crezut asa ceva!!!:))
nu stiam cand o fo facut, daca amu, amu-s tri ani, etc. ma gindeam ca nu arata de 30 si si joaca roluri de liceeni. desi la cum arata fatucile acuma, la 18 ani... nu ierea asa mare tragedie...
mno bun, tz-am mai zis ca ma apuc de lucru?:)) te rog frumos sa ma crezi ca asa e!!!:))
mnoa binie, apăi tie las, atunci. nici nu-ţ răspund, să nu deranjez cumva. că tre crescută productivitatea. şi-i binie că te-apuci tu die lucru, c-atunci nu tre să mă apuc io.
mnoa serus.
:::::))))))
Hint: vezi că Eurosportul se poate muta pe engleză din telecomanda. ;-)
lars, din telecomanda mea nu se poate, ca nu-s pe digital, din pacate.
Trimiteți un comentariu