Everybody knows Cohen: Cronică despre un public fericit

Duminică seara, în Bucureşti, zece mii de oameni au petrecut peste trei ore pe un stadion fără să fluiere, fără să înjure şi fără să arunce cu scaune. Leonard Cohen a reuşit să îmblânzească publicul deşi nu a avut artificii sau jocuri de lumini, nu a cerşit aplauze, nu a schimbat nenumărate costume "de designer" şi nici nu a uitat că se află la Bucureşti. A mulţumit de fiecare dată când i s-a strigat "La mulţi ani" şi şi-a scos de nenumărate ori pălăria, la propriu, atât în faţa publicului, cât şi a colegilor săi de pe scenă.

(câteva poze găsiţi aici)

Concertul a început cu aproape o jumătate de oră întârziere, dar nu pentru că artistul nu ajunsese la stadion, ci pentru că publicul încă stătea la cozile de la cele trei intrări. În timpul ăsta, Leonard Cohen se bucura deja de prima felie de tort aniversar. A ajuns pentru prima dată în viaţă la Bucureşti tocmai în ziua în care a implinit 74 ani. Vârsta care nu l-a împiedicat să meargă ţopăind spre culise la fiecare pauză.

A apărut pe scenă fără semnale sonore, fără jerbe de artificii, fără vreo prezentare pompoasă. A făcut o plecăciune cu pălaria la piept şi, din acel moment, totul a fost magic.

Melodie dupa melodie, vocea, prestanţa şi modestia lui Cohen au reuşit să ridice tot mai multe cupluri la dans. A zâmbit, a glumit curtenitor cu cele două surori Webb (Charley şi Hattie) care i-au fost backing vocals. A prezentat pe fiecare dintre cei care-l însoţeau pe scenă, de fiecare dată când acesta avea o partitură care-l scotea în evidenţă.

A spus simplu "Thank you" de fiecare dată când cineva din public i-a strigat "Happy birthday". Din păcate, însă, cele trei încercări de unire a întregului stadion într-o cântare aniversară au eşuat.

Aşa cum a eşuat şi încercarea organizatorilor de a menţine grupurile iniţiale de spectatori. După nicio jumatate de oră, publicul din zona gazonului, care plătise 79 de lei pe bilet, stătea în acelaşi rând cu cel de la Tribuna 1 sau din zona Premium, unde accesul fusese şi de trei ori mai scump.

Finalul melodiei "Take This Waltz" a adus şi ploaia anunţată cu persistenţă de meteorologi în cursul săptămânii trecute. Câteva sute de spectatori din zonele neacoperite au năvălit spre ieşiri, fără să le pese că pe scenă era un artist care le spunea "vom cânta în continuare, dacă voi ne vreţi".

Marea majoritate a publicului a rămas, însă, precipitaţiile nereuşind, pare-se, decât să o energizeze.

În picioare, acoperiţi cu pelerine, haine de fâş şi chiar umbrele (deşi regulile organizatorilor precizau că e interzisă introducerea acestora în interiorul stadionului), spectatorii au cântat, au aplaudat şi au tropăit mai abitir ca în prima parte.

La finalul celui de-al treile bis, Cohen s-a autodefinit ca "un om care încă mai munceşte pentru a vă face sa zâmbiţi" şi a mulţumit celor prezenţi pentru că "aţi ţinut muzica mea în viaţă".

A primit pe scenă doua torturi, a suflat în lumânări, şi-a mai scos o dată, zâmbind, pălăria, a spus "God bless you" şi a ieşit de pe scenă. Trecuseră deja trei ore în care un artist de 74 de ani, care n-a mai fost în turneu din 1993, a cântat live.