Poşta cui te-o făcut!

"Coletele postale intracomunitare, expediate in tari membre ale Uniunii Europene pot fi prezentate la orice subunitate postala" - aşa scrie pe site-ul Poştei Române. Ghinion, că angajaţilor instituţiei nu le-a zis nimeni.

Te duci lipa-lipa cu pachetoiu' la cel mai apropiat oficiu poştal, te bagi în încăperea de 3x3 la care-i zice mesagerie şi eşti întrebat: "primire sau trimitere". Răspunzi cuminte "trimitere" şi-ţi aterizează în mână un mandat pe care trebuie să-l completezi. Înoţi prin mulţime până la nişte rafturi înclinate.

Cu o mână ţii pachetoiu', cu alta îţi protejezi geanta de îngrămădeala de oameni, cu alta ţii peticul de hârtie pe care trebuie să-l completezi, iar cu a patra completezi. A, n-ai atâtea? Ghinion.

După ce te strecori înapoi până la ghişeu, după ce "doamna" stă vreo două minute cu nasul în calculator, se uită la mandat şi exclamă "aaaaa, da' asta nu e în Româniaaaa!". "Nu, doamnă, şi nici n-a fost vreodată". "Da' noi nu avem mesagerie externă decât pentru plicuri". "Say whaaaaat?"

După vreo 5 minute de conversaţie absurdă pleci lipa-lipa cu pachetoiu' în braţe. Mergi patru staţii, ajungi la Oficiul 3 de lângă Circa 9. Stânga, puhoi de oameni. Dreapta, suflă vântul. Mergi încrezător spre dreapta, ţi se spune să aştepţi că mai e cineva la rând pentru trimitere colet extern. "Cine, că e gol aici?". "Vine imediat".

Aştepţi un sfert de oră până iese persoana care deja trimitea. Apare ca din neant persoana care era la rând. Mai aştepţi o jumătate de oră. "Haideţi, următorul la trimiteri". Primeşti un formular de completat şi ţi se spune să apeşi foarte tare cu pixul. De ce? "Sunt proaste indigourile de pe spatele foilor". Foile sunt cu autoimprimare, făcute probabil pentru maşini de scris sau imprimante matriceale. Da' poţi comenta? Apeşi pe hârtie până simţi că degetul mare se desprinde de palmă. Verifici pe a patra foaie, tot nu se vede prea bine. Mai treci o dată peste.

Pachetul are 3,35 km. "Trec 4 că e mare" "Ha?". E ambalat, lipit, securizat. Nu contează, i se mai trânteşte o sfoară peste el. "De ce?" "Aşa trebuie, e ca sigilat" "Da' de unde ştiţi că pe drum nu taie cineva sfoara şi pune alta?" "Nu face nimeni asta" "Şi-atunci de ce puneţi sfoară?".

În ochii doamnei vezi tot mai puţină lumină şi îţi dai seama că dialogul absurd prelungeşte timpul pe care-l petreci în compania ei.

Pachetoiu' ajunge iar pe cântar. De data asta are 3.40 kg, greutate ce e consemnată şi pe documentele oficiale de călătorie (aşa scrie pe ele că le zice). "Cu cât vi l-am calculat? Cu 4? Da, e bine, că e mare. 73,50". Dai 80. "N-aveţi mai mic? N-aveţi 4 lei?" Scotoceşti după 4 lei. "Aşa, 74, acum e bine. La revedere."