Eu le folosesc. Tu?

În excursia săptămânală de reciclare, duminică după-amiază, am încercat să-mi imaginez o discuţie pe tema asta într-o familie de condiţie medie din România. N-am reuşit. Este încă unul din motivele pentru care îmi e ciudă că trăiesc în România, ţara în care subiectele importante sunt cel mult luate în râs.

Noi ştim să reciclăm doar când ne plăteşte sau ne obligă cineva. Ca în copilărie. Pe o plasă cu sticle şi borcane primeam deajuns pentru a avea bani de cheltuială câteva zile. Iar când ne ziceau cei de la şcoală că trebuie să aducem 10 kg de maculatură până săptămâna următoare, se cocoşa mama aducând tot felul de agende si registre vechi de la birou. Mai mult de-atât n-am ştiut, că nu ne-a zis nimeni nici măcar că la toată frăsuneala asta-i zice reciclare.

Aşa că, de ceva vreme, în fiecare duminică babele din blocul meu (şi sunt destule, că-i bloc cu 14 etaje) se minunează că, în loc să depun pungile de gunoi la ghenă, le port cu mine în plimbare vreo 10 minute până la containerele de reciclare.

Apropo, de ce nu sunt containere şi pentru metal? Ar trebui să-mi duc conservele la centrele de colectare a fierului vechi? Păi de ce, că nu-s de fier...