marți, 11 martie 2008

O unghie ruptă vreau să devină drama vieţii mele

Mi-aş dori să pot să sufăr pentru că mi s-a rupt o unghie. E o dorinţă veche şi foarte profundă. În subconştientul meu, suferinţa după o unghie ruptă e echivalentul unui trai fără griji, al unei vieţi în care trebuie să-ţi creezi probleme ca să simţi că traieşti.

Cât de puţine lucruri nasoale trebuie să se petreacă în viaţa unei femei ca ea să aibă energia necesară unei crize de nervi cauzate de o unghie ruptă....

2 comentarii:

kmi spunea...

Eu inteleg sensul postarii tale, dar si eu am o problema cu asta. Pentru ca nu am reusit niciodata sa am unghii...frumoase, le-am ros pana la 25 ani, merg in fiecare weekend la manichiura (am "doua maini pe stanga" si sunt incapabila sa-mi tai unghiile...frumos).
Asta nu ma opreste insa sa vin acasa si sa ma apuc de curatenie, (ca doar in weekend am timp) dar imi pare rau cand mi se rupe o unghie, nu "port doliu" si raspund la "buna ziua", dar tot ma oftic :)

Bella spunea...

eu incerc sa ma enervez de ficare data cand mi se rupe o unghie si nu-mi iese niciodata :) nu stiu de ce. le ingrijesc in mod regulat, imi place sa cred ca arata bine, chiar sunt genul care face tot felul de nebunii, cu abtibilde si sabloane.

si-mi dau seama ca in momentul in care se rupe o unghie se strica tot ansamblul, da' tot nu ma pot enerva. singurul gand e "sa nu uit de asta diseara, dupa ce fac dus" :)