Vă rog frumos, închideţi Aeroportul Băneasa. Azi.

Am avut oroarea de a experimenta pentru prima dată în viaţă (sper că e pentru ultima dată) serviciile oferite de ceea ce pompos se numeşte Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu. Aşa scrie cu litere cu neon pe cladire, că altfel, în vorbirea uzuală, e doar Aeroportul Băneasa. Deşi ar trebui să fie Hambarul Băneasa. Sau Cocina Băneasa. Sau Bătaia de Joc Băneasa. Sau Ruşinea Băneasa.

Plecare

• Am făcut greşeala să nu plătesc bagajul la rezervarea biletului. Nu mă întrebaţi de ce că n-are relevanţă. E drept, mi se pare de căcat să plăteşti în plus bagajul, da' nu ăsta e subiectul acum. Ajung la check-in şi mi se dă hârtiuţa să ma duc la biroul companiei să dau cei 20 de euro. Dau o bancnotă de 50 de euro. "N-am să vă dau rest. Toată lumea mi-a dat bancnote de 20 de euro". "Şi-atunci cum facem?" "Puteţi plăti şi in lei, la curs de 3,6 RON" "OK, dar plătesc cu cardul" "Păi nu puteţi cu cardul" "Şi-atunci cum facem?" "Schimbaţi euro la casa de schimb valutar de-aici, din aeroport". Ridic o sprânceană şi copilul blond de la ghişeu ar trebui să înţeleagă că nu mă prosteşte. Dar nu se prinde, aşa că îşi bate gura în continuare: "N-am cum altfel. Eu n-am mărunt, nici colegii mei de la celelalte ghişee nu mai au, deci trebuie să schimbaţi bani". "Domnule, eu nu trebuie să fac nimic. Dumneavoastră trebuie să aveţi bani să daţi rest. V-am dat banii, aştept restul. Nu mă mişc de-aici". Copilul blond probabil crede că glumesc. Nu glumeam. A servit următorii doi clienţi peste umărul meu drept. După care a avut o revelaţie şi deschis două plicuri cu bani. Şi şi-a dat seama că are să dea rest: în monede. "Îmi cer scuze că vă dau monede" - a încercat să fie spiritual. "De ce, monedele nu sunt bani"? Plecând de la ghişeu spre check-in, mă uit cu coada ochiului spre casa de schimb valutar: cumpărare euro: 3,1 ron. Chiar am faţă de fraieră?
• Nu-mi plac controalele de securitate. De aceea, atunci când ştiu c-o să am de-a face cu unul, mă îmbrac cât mai curat. Adică evitând metalele, nu murdăria. Nu vreau să piuie nimic când trec prin poartă, că nu mă încântă controlul amănunţit. Pe Băneasa, pentru prima oară, m-au pus să dau jos şapca din cap. Încerc o glumă: "Da' credeţi că mi-am scos juma de cap să pot ţine o bombă în şapcă?". Răspuns: "ŞAPCA!" Pun şapca în tavă. "Aş mai avea nevoie de o tavă, vă rog" "Da' de ce nu-ţi ajunge una?" "Păi trebuie să scot laptopul, aparatul foto..." "Bine că aveţi toţi de scos". Pun calabalâcul în tăvi, le dau drumul, trec prin poartă. Biiiip! "Pantofii!" Dau să mă descalţ că încerc, timidă: "Ceva să nu umblu desculţă?" "Da' ce, răceşti?" "Nu, da' nu m-am angajat femeie de serviciu să vă curăţ pardoseala" "PANTOFII!" Fac mai bine de 10 metri în şosete, poarta nu mai bipăie, îmi recuperez calabalâcul şi-l pun pe masa de după controlul de securitate. Tăvile goale ocupă aproape toată masa, deci mă înghesui pe un colţ şi dau să mă încalţ. "Mai încolo, că ocupaţi masa" "Tăvile goale ocupă masa, nu eu" "MAI ÎNCOLO!" Pun tăvile pe jos şi mă încalţ ţinându-mă cu o mână de un geam. Îmi iau rucsacul în spate şi caut o baie, să mă spăl pe mâini. O găsesc după miros. În cele două încăperi mici care se folosesc pe post de zonă de îmbarcare e greu să nu depistezi de unde vine mirosul de urină. Cu toate astea mi-e foame, aşa că intru în unicul magazin din incintă. Doar de-aş putea să mănânc parfumuri, CD-uri cu muzică populară sau ţigări. Că în rest nu mai găsesc decât sucuri cu 1,5 euro juma de litru. Analizez mai bine incinta: cam 20% din masa de oameni dinăuntru au loc pe nişte scaune jegoase şi jerpelite. Restul fac 13-14 ca mine, în picioare, aproape o oră. O cafenea? Vezi-ţi de treabă. WI-FI? Hahahahaha Porţi? 2, fără număr. Probabil sunt identificate pe principiul "poarta din stânga" şi "poarta din dreapta". Aerisire? Da, când se deschide vreuna dintre cele două porţi.

Întoarcere

• Ajungem la 1 jumate noaptea, după un zbor cu turbulenţe şi cu pasageri nesimţiţi şi isterici. Trecem uşor de verificarea actelor şi dăm de banda pe care ar trebui să ne apară bagajele. Are cam 5 m lungime. E un oval perfect in jurul a doi stâlpi de beton. Oare de unde or ieşi bagajele să aterizeze pe bandă? De niciunde, că banda e stricată. Un nene a scos vreo 3 lamele de cauciuc şi dă cu ciocanul din loc în loc, da' tot nu porneşte. O fi, oare, şi din cauza unor tanti deloc silfide care s-au aşezat comod cu curul pe bandă? Alt nene se uită la el de-aproape. Alţi doi neni se uită la el de departe. Probabil că bagajele ar fi fost aşezate pe bandă "ad labam" din uşa spre piste. Câte or fi încăput. Şi s-ar fi învârtit acolo până le-ar fi văzut unul dintre cei peste 100 de pasageri chiauni de somn. Dar, pentru că e stricată, sistemul e şi mai amuzant. Vin remorcile cu bagaje. Doi neni (alţii decât ăia patru pomeniţi mai sus) se apucă să care bagajele până în mijlocul încăperii (care are vreo 50-60 mp). Lumea se îmbulzeşte în jurul lor şi aşteaptă. Pentru că cercul celor strânşi în imediata veciinătate a grămezii de bagaje nu e penetrabil, posesorii bagajelor nu le pot recupera. Aşa că bagajele stau şi se înmulţesc. Nenii care cară ajung să le lase la intrarea în încăpere. Trei portughezi, veniţi prima oară în România, se distrează. "Oare durează mai mult decât zborul până aici?" Bagajul meu a fost printre ultimele din ultima remorcă, aşa că am beneficiat de spectacol până aproape de capăt. Spre ieşire ne-a îndrumat o tanti de serviciu, că semne nu erau. Şi-am mai aşteptat o vreme, în coadă, pentru că bucuria revederii dintre pasageri şi cei care-i aşteptau era musai să se manifeste fix în uşa de 1 metru lăţime pe care ar fi trebuit să ieşim cu toţii. Dar, din fericire, am ieşit. La 3 fără un sfert. Am scris că aterizasem la 1 jumate? Am scris că totul era acoperit de un jeg istoric, de la pereţi până la uşi şi până la pardoseala plină de mucuri de ţigară şi ambalaje de tot felul? Oare aşa arăta şi când au venit Papa Ioan Paul al II-lea şi Bill Gates?
  

Concluzie
Vă rog eu mult, mult de tot, din adâncul sufletului mei mare şi bun: închideţi aeroportul ăsta. Azi. Bine, azi nu se poate. Mâine?

P.S. Pentru cei care se întreabă de ce m-am indignat, o singură precizare: n-am avut aşteptări exagerate. Până acum am avut bucuria de a zbura doar de pe Otopeni, aşa că, înainte de plecarea spre aeroport, m-am uitat pe pagina sa de net. Şi-am constatat că are "facilităţi". În plus, am făcut greşeala să cred că imaginea din header-ul paginii are o legătură cu realitatea. O fi având, da' nu cu aia de pe Băneasa.